Nu ma refer la alte locatii ale acestei institutii, desi probabil se aseamana. Ma refer doar la posta noastra din centru, din Campulung Moldovenesc. De ce am decis iar sa scriu ceva despre angajatii de acolo? Pentru ca m-am izbit iar de indiferenta lor.

Îmi amintesc si acum faptul ca acum 4 ani, când probabil eram singurul utilizator de Cosmote de la mine din oras, nu puteam sa-i trimit undeva din cauza ca era singurul loc unde îmi puteam plati factura. De când lucrurile s-au transformat în bine si am mai multe posibilitati de plata, vreau sa le transmit in cel mai frumos mod: va doresc o concediere cât de curând se poate, tâmpitilor!

Cred ca media de vârsta a celor care se ocupa de public e undeva pe la 50 de ani, iar scârba cu care esti tratat, desi esti client, e chiar mai mare. Din toate ghiseele, desi e coada, doar o duduie sictirita la vreo 70 de ani  se ocupa de clienti. Restul stau de vorba, xeroxeaza hârtii, mananca, freaca buha, pe scurt orice altceva decât e prioritar pe moment. Cine o fi managerul local, sau directorul, de ce îl doare chiar atât de tare în cur de tot ce se întampla în institutia pe care o conduce n-am aflat niciodata.

Întrebare: de ce nu se dau afara toti terminatii de acolo si se angajeaza personal tânar sau persoane care au chef de munca? Mi-e pur si simplu scârba sa folosesc serviciile postale in orasul nostru numai când ma gândesc la cum o sa fiu tratat acolo.